marți, 24 iulie 2007

Azi am fost vedeta de presa scrisa.

ZIUA de azi m-a facut să mă întreb cu adevărat dacă buzunarele pantalonilor mei sunt ale mele sau nu. Nu de alta, dar, dupa cum afirmă, probabil bine informati, specialiştii din presă ( http://www.ziuaiasi.ro/articol.php?id=11892), am câştigat vreo doi banuţi în ultima vreme. După cotrobăitul prin buzunare, al doilea gest a fost să-mi verific "fluturaşii" de salariu...stupoare, nici măcar jumătate din sumele vehiculate de surse f. bine informate.



Trist, pun capul în piept şi-mi dau seama că nu a fost decât o nouă dezinformare, ce-i drept, profesionistă.



Cum altfel, decât dezinformare să se cheme acţiunea deliberată în care ştii care este adevărul, dar scrii altceva. De exemplu, în articolul precedent:

ADEVĂR: am fost desemnat de AGA Terom administrator unic în data de 7 Mai 2007, iar lichidatorul a fost desemnat în data de 7 Iulie 2007 - exact 2 luni

DEZINFORMARE: "Dangă a câştigat ... milioane lei ... timp de patru luni"



ADEVĂR: AGA a hotărât să acorde administratorului unic ce poartă singur responsabilitatea administrării după dizolvarea consiliului de administraţie o idemnizaţie echivalentă cu salariul dir general ...deci undeva la 3000 RON.



DEZINFORMARE: Autorul articolului ia în calcul şi sporurile câştigate în 30 de ani de muncă de actualul dir. gen. şi îmi dă mie acest salariu. Aş fi vrut, dar nu se poate.



ADEVĂR: O dată cu desemnarea lichidatorului, încetează de drept mandatul administratorului unic.

DEZINFORMARE: Această acţiune fiind mult prea banală şi fără senzaţional, autorul s-a gândit că ar da mult mai bine ceva de genul: "După ce a fost dat afară de la SC Moldoplast SA Iaşi, şeful tinerilor liberali din municipiul Iaşi, Marius Dangă, a fost dat afară şi de la SC Terom SA Iaşi". Fain, nu? Şi, apropos de Moldoplast, şi acolo CA din care făceam parte, desemnat de un vechi acţionar, a fost schimbat de noul acţionar . O acţiune la fel de normală într-o economie sănătoasă.



ADEVĂR: legea reglementează clar mandatul administratorului unic. Acesta intervine după ce acţionarii au decis prin propria voinţă lichidarea afacerii.



DEZINFORMARE: iarăşi, nici sare nici piper în treaba asta. Nu mai bine ar suna: "Acesta şi-a dus mandatul până la capăt având ca ţintă declararea falimentului Terom SA Iaşi"



Numai bine.

M.

duminică, 15 iulie 2007

Bună.



Bună ziua, sau seara ... sau mai bine "Bună dimineaţa" căci aşa de mult îmi mai plac dimineţile.

Poate dimineţile copilăriei cu găini şi vaci şi sunet de sape ascuţite pe nicovală îşi arată acum efectele. Nu ştiu de ce ...dar îmi plac.

De azi sunt blogger.

Cu acte în regula.

M.